Monografie

Unul dintre satele foarte vechi din zonă, cu o menţiune documentară din perioada 1 ianuarie - iulie 1435: „Un uric vechi, pe Puţureni, ot Stefan vodă, de l(ea)t 6943 (1435 cu pecete de cear(ă))”[1].

Chiar dacă documentul nu oferă şi alte informaţii, probează existenţa aşezării.

Numele satului este explicat de M. Costăchescu: „Numele îi vine de la puţuri”[2].

Satul a fost în stăpânire boierească până la 4 august 1662[3], după care trece în stăpânirea personală a voievodului Moldovei, Eu­stratie Dabija vv.[4]. După moartea acestuia, satul Puţureni rămâne în stăpânirea doamnei Caterina, soţia răposatului Dabija vv.[5], care mă­reşte proprietatea de la Puţureni cumpărând şi o parte din moşia Co­ţuşca[6]. De la Caterina, soţia răposatului Dabija vv., satul Puţureni trece în stăpânirea lui Duca vv., ginerele, iar după moartea aces­tuia, „Anastasia, doamna răposatului Duca vv., fiica răposaţilor Da­fina (nu Caterina?) şi Eustratie Dabija vv., întăreşte mănăstirii Bârnova… satul Puţureni cu vecini, în ţin. Dorohoi…”, la 3 iunie 1695[7].

De la această dată satul şi moşia Puţureni rămân în stăpânirea mă­năstirii Bârnova până la secularizarea din 1864, când moşia devi­ne proprietate a statului, fiind exploatată de arendaşi diferiţi, în spe­cial armeni[8], dar o parte a fost arendată de Artur Rosetti, stăpân în moşia Nichiteni.

Înainte de anul 1890, moşia Puţureni a fost cumpărată de Ior­da­che Popovici, care, neavând copii, o donează Epitropiei spi­talului Sf. Spiridon din Iaşi[9], care foloseşte acelaşi mod de ex­ploa­tare prin aren­daşi. După ce a fost arendată pe o perioadă de 10 ani de către Ma­tei Rosetti, stăpânul de la Nichiteni, între anii 1908-1909, moşia Puţureni trece în administrarea obştei săteşti, până la împro­prie­tă­ri­rea din 1919-1922, când o parte trece în stăpânirea sătenilor, o parte sunt îm­­proprietăriţi locuitori din Coţuşca şi pe partea de sud-vest sunt îm­pro­­prietăriţi locuitori din satele Păltiniş, Griviţa etc., care din anul 1927 vor întemeia satul Buzdugan, numit din 1948 Nicolae Bălcescu.

Satul Puţureni nu a avut biserică mult timp, făcând parte din Parohia Nichiteni. Pentru serviciul înmormântării s-a construit o capelă în cimitir, în perioada 1914-1916. Această capelă a fost apoi stră­mutată din cimitir în sat şi a servit ca biserică până la darea în folosinţă a locaşului propriu de biserică. Biserica, cu ziduri din că­ră­midă, pe temelie de beton, s-a construit în perioada 1969-1974, prin contribuţia sătenilor şi cu ajutorul Mitropoliei Moldovei şi Bu­co­vinei, prin strădania preotului Hanchevici Teodor, atunci paroh la parohia Ungureni.

Cel dintâi preot paroh la Parohia Puţureni a fost numit în anul 1998, preotul Roşca Petru, urmat din 2003 de preotul Dumitru Ionuţ.

Şcoala din satul Puţureni şi-a început activitatea în anul 1915, funcţionând în clădirea ratoşului, un han pentru popasul locuitorilor din satele situate la est şi sud-est care mergeau sau reveneau de la târgurile din Darabani sau Dorohoi, pe Şleaul Avrămenilor. Primii învăţători au fost Higel, apoi Timişoc.

Local propriu pentru şcoală s-a construit din paiantă între anii 1918-1924, dar acest local a ars în anul 1944. între anii 1944-1962 şcoala a funcţionat în casele unor săteni: Gh. Temciuc, baba Luţa, C. Temciuc, T. Măzureac, T. Plopic, Leon Higel.

În anul 1963 s-a dat în folosinţă localul nou al şcolii şi din acest an şcoala funcţionează cu clasele I-VII, apoi I-VIII.